CALEIDOSCOP ÎN VIS! ...


Se-amestecau amețitor
Șiruri întregi de nestemate,
Încât putere de-a străbate
N-avuse nici un muritor,

Era un colț de paradis
Clădit din marmură, de Paros,
Și-n jurul lui, parcă din haos,
Mă-nconjurau lumini de vis,

Pășeam sub soarele extatic
Călcând pe luciul pietrei scumpe,
Lăsând lumina să-mi, inunde
N-ghețata minte de sălbatic,

Printre lămâi și portocali
Ce mărgineau cărarea lungă,
Fugeam râzând înspre o turmă
Care păștea muguri banali,

Trecusem pragul de aramă
Al unui turn cu porți înalte,
Unde prin clopote departe,
Un cântec tânguit, mă cheamă

Și mă temeam de cântul lor,
Ca de străine duhuri rele
Că se strecoară din decor,
Și-ncearcă, Doamne, să mă-nșele,

Iar când pășii pe-o mare scară
Parcă contrar voinței mele,
O ploaie-n liniștea de moarte
Spațiul voia cumva, să-l spele

Și-o ladă veche se vedea
Ce începu să se descheie,
Într-o firid-adânc în stâncă
Văzui sclipind, o mare cheie,

Gravat în aur, ea având
O mână fină de femeie,

Toate erau cristale pure,
Aduse din cinci continente
Călcam pe ascuțișuri, dure
A celor pietre transparente,
Geometrii de monumente.

Imagini clare, care-n vis
Emit culori de nedescris,
Albastru, roz, violaceu,
Și-alte culori de curcubeu,

O să vă mirați precis,
De ceea ce-am văzut în vis
Vă spun că vedeam foarte clar
CA UN SPECTACOL, DE COȘMAR,
Părea un cimitir, bizar
Nu-n astă lume ci-n afar,

Când mă trezii, așa de-odată,
Un tunet lung, binevenit,
Mi-a luminat odaia toată
Și-amprăștiat parcă un mit.

Te rog plinește-mi, Doamne, visul,
De-a mă cuprinde paradisul,
Promit, să Te ascult mereu,
Să uit, ce-i bine și ce-i rău.

Moldovan Pavel
IAȘI/1975.